Un laser de buzunar l-a trimis la închisoare pentru șase luni de zile
Un american a ajuns la închisoare din cauza unei greșeli copilărești.
Laserele de buzunar vă pot cauza probleme extrem de grave în Statele Unite ale Americii dacă le îndreptați către locuri nepotrivite. Un om a aflat de curând asta pe propria piele, fiind condamnat la nu mai puțin de șase luni de închisoare. La scurt timp după ce a fost arestat, acesta a declarat că laserul s-a pornit singur în buzunarul său, fiind îndreptate către cabina pilotului.
Între timp, însă, acesta se pare că a înțeles gravitatea situației și a pledat vinovat. ”Mă gândesc în continuu că această infracțiune a fost comisă de un copil de 12 ani. Dar nu a fost. Ați fi putut doborî avionul respectiv, orbind pilotul. Le-ați pus în pericol ochii și siguranța”, a declarat judecătorul care a analizat cazul. Laserul folosit este unul extrem de puternic, capabil să atingă ținte aflate chiar și la 1,8 kimoteri înălțime. De asemenea, după cum puteți vedea în videoclipul de mai jos, acesta ar putea chiar să fie utilizat pentru a da foc unor obiecte de mici dimensiuni.
În anul 2011, în data de 3 februarie, în Statele Unite ale Americii a fost aprobat, sub forma unor amendamente la un text vast despre traficul aerian, un proiect de lege foarte interesant. Acesta interzicea îndreptarea unui laser împotriva unui avion și instituia amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la cinci ani. Potrivit Mediafax, măsurile respective îi vizau pe toți cei care îndreptau fascicule laser „în cunoștință de cauză” în direcția unui avion sau a traiectoriei acestuia.
Legile, desigur, nu se aplică în cazul persoanelor care folosesc fasciculele laser ca semnale SOS, în cazul inginerilor care desfășoară cercetări pentru un fabricant aeronautic sau în cazul militarilor sau membrilor forțelor de ordine care efectuează teste sau cercetări. La acea vreme, administrația aviației civile americane menționa că numărul incidentelor care implicau un fascicul de laser îndreptat împotriva unui avion crescuse enorm, de la 300, în 2005, la 2.836, în 2010.